Horia Maxim

Follow Us!
Facebook

Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale, Horia Maxim (născut în anul 1971, la Galaţi) este un muzician a cărui prezenţă constantă pe scena sălilor de concerte oferă una dintre cele mai importante referinţe despre talentul său artistic.
Anvergura staturii sale de interpret este sugerată, nu mai puţin, de complexitatea expresiei muzicale demonstrate de acesta în abordarea unui repertoriu vast şi complex, atât ca solist concertist – colaborator, în peste 500 de concerte, al majorităţii orchestrelor simfonice din România – cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini (ex. Maxim Quartet – grup constituit în anul 2011) în recitaluri camerale susținute pe scene din Germania, Franța, Italia, Austria, Israel, Japonia și, bineînțeles, din țara sa de origine.
Horia Maxim este invitat să participe, frecvent, la festivaluri naţionale şi internaţionale, câteva dintre cele mai importante fiind „Europäische Wochen Festspiele“ (Passau, Germania), „Festivalul Internațional George Enescu“ (București, România), „Israel Festival” (Ierusalim, Israel), „Nuova Consonanza“ (Roma, Italia). Realizările sale cuprind numeroase înregistrări, Horia Maxim interpretând, printre altele, un număr semnificativ de creaţii muzicale în primă audiţie(ex. „Concerthymne” pentru pian și orchestră de Liviu Dănceanu – CD produs în anul 2012). De asemenea, a înregistrat variate lucrări pianistice pentru coloana sonoră a unor filme produse în Franţa şi Statele Unite ale Americii (ex. „Youth Without Youth”, film produs şi regizat de Francis Ford Coppola în anul 2007).

Horia Maxim a început studiul pianului sub îndrumarea eminentului profesor Mircea Costache, în cadrul liceului bucureştean „George Enescu”, în timp ce perioada studiilor desfăşurate la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a fost marcată de influenţa excepţională a maestrului Dan Grigore şi a doamnei Delia Pavlovici.
În paralel cu activitatea solistică, Horia Maxim desfăşoară o activitate pedagogică susţinută, în cadrul Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti. În această calitate este invitat, deseori, să susțină importante proiecte de educație (cursuri, competiții) românești și internaţionale.

septembrie 12, 2018